Mami, mami… vreau şi eu blog!

De câteva zile aveam în minte o fereastră pe care aş fi vrut să o fotografiez. Cu tâmplărie veche de lemn, cojită de vremuri, plouată de timp… cu perdea bătrânească şi pervaz peste care curgeau flori în tonuri aprinse roşu-gălbui, cu… dar azi, oroarea m-a întâmpinat frontal. Cuvintele aproape că-mi loveau timpanul, o voce interioară îmi şoptea: “Ţeapă fraiero, ne-am pus termopane!”

…am simţit în ceafă suflul răutăţii umane. Rece, lăsându-se cu fiori pe şira spinării, alunecând cu căldură năvalnică de-a lungul braţelor şi oprindu-se cu fierbânţeală în vârful degetelor, moment în care am tresărit pentru o secundă.

Am coborât printre picături. Mergând o vreme pe jos, am tot sperat ca ploaia să-mi spele cumva frica de oameni din suflet. Asta însă… nu avea să se întâmple. Într-un târziu două bătrâne făceau cu mâna unui câine rămas pe trotuar nedumerit… până când acestea s-au pierdut în lungul străzii, lăsând câinele cu privirea aţintită spre nicăieri.